Turneul ATP Challenger
ATP Challenger Tour a fost cunoscut iniţial ca ATP Challenger Series – o serie de turnee organizate pentru jucătorii profesionişti de tenis de genul masculin.
ATP World Tour este considerat turneul de cel mai înalt nivel pentru tenismenii profesionişti. Pe locul doi vine ATP Challenger Tour în topul celor mai bune 3 turneuri de tenis. Ultimul loc în acest clasament este ocupat de campionate viitoare la Circuitul Masculin, ITF. Pentru cele mai bune cote la ATP Challenger Tour accesaţi site-ul casei de pariuri betfair.
Merită menţionat faptul că ATP Challenger Tour este supervizat de către Asociaţia Tenismenilor Profesionişti. Cei care vreodată au reuşit la ATP Challenger Tour, sunt priviţi cu respect de juriu şi acumulează suficiente puncte de clasament pentru a se califica la sus-menţionatul turneu ATP World Tour.
Istoria
ATP Challenger Tour a fost organizat pentru prima dată în anul 1978 şi includea 18 evenimente. Primele două competiţii s-au ţinut în luna ianuarie în Hobart (Tasmania) şi Auckland (Noua Zeelandă), în timp ce următoarele au fost organizate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii: Shreveport, Asheville, Birmingham, Raleigh, Virginia Beach, Hilton Head, Wall, Lancaster şi Cape Cod. După o serie de alte turneuri, meciul final a avut loc în Kyoto (Japonia). Programul din 2008 includea 178 de evenimente care s-au jucat, eventual, în peste 40 de ţări din întreaga lume. Plasarea mizelor pe evenimentele de la ATP Challenger Tour este o activitate obişnuită printre pariorii profesionişti.
Punctele de clasament şi premiul actual
Suma totală a premiului de la ATP Challenger Tour variază între 35.000 şi 150.000 de dolari. Numărul punctelor de clasament depinde de aşa-numita ospitalitate oferită în cadrul turneului: mâncarea, acomodarea şi altele. Clasamentul unui jucător depinde de cantitatea de puncte acumulate în ultimele 52 de săptămâni şi în săptămânile speciale de clasificare. Spre exemplu, dacă un tenisman a acumulat 400 de puncte în ultimele 52 de săptămâni, cel mai probabil acesta va ocupa poziţia cu numărul 100. Cantitatea punctelor acumulate la turneul ATP Challenger Tour oferă jucătorului oportunitatea de a urca foarte repede în clasament. Citeşte şi urmăreşte blogul nostru pentru sfaturi şi predicţii despre ATP Challenger Tour – te asigurăm că nu vei rămâne dezamăgit de calitatea lor.
Evenimente 2012
Campionat |
Nume sponsorizat |
Oraș |
Țară |
Suprafață |
Campioni la simple, curent |
Campioni la duble, curent |
Tunis | Tunis Open | Tunis | Tunisia | Zgură (roșie) (i) | Rubén Ramírez Hidalgo | Jerzy Janowicz / Jürgen Zopp |
Scheveningen | Siemens Open | Scheveningen | Olanda | Zgură (roșie) | Jerzy Janowicz | Antal van der Duim / Boy Westerhof |
Pozoblanco | Open Diputación | Pozoblanco | Spania | Hard | Roberto Bautista-Agut 2012 | Konstantin Kravchuk / Denys Molchanov 2012 |
Poznań | Poznań Porsche Open | Poznań | Polonia | Zgură (roșie) | Jerzy Janowicz | Rameez Junaid / Simon Stadler |
Cordenons | Cupa Zucchetti Kos Tennis | Cordenons | Italia | Zgură (roșie) | Paolo Lorenzi | Lukáš Dlouhý / Michal Mertiňák |
Orașul San Marino | San Marino CEPU Open | Orașul San Marino | San Marino | Zgură (roșie) | Martin Kližan | Lukáš Dlouhý / Michal Mertiňák |
Segovia | Open Castilla y León | Segovia | Spania | Hard | Evgeny Donskoy | Stefano Ianni / Florin Mergea |
Szczecin | Pekao Open | Szczecin | Polonia | Hard | Victor Hănescu | Andre Begemann / Martin Emmrich |
Mons | Trofeul Ethias | Mons | Belgia | Hard (i) | Kenny de Schepper | Tomasz Bednarek / Jerzy Janowicz |
Bratislava | Tatra Banka Slovak Open | Bratislava | Slovacia | Hard (i) | Lukáš Lacko | Jan Hájek / Lukáš Lacko |